NEXUS

 Summary

 Nexus stands for an affective prelogical knot common to a large number of individuals in a particular community. It is a knot in the sense that it „associates and connects a series of attitudes” and is affectively prelogical because it can „instantly operate a rejection or adhesion” („which leaves no room for reasoning or afterthought”). Its anchoring in reality is achieved by issuing clear opinions, firm positions or mobilizing slogans. Ultimately, these categories of individuals only have to manifest themselves for or against the produced assessment. The maximum effect is reached in crisis situations, „with the occurrence of real or imaginary abnormal events in the social life (conflicts, collective threats, etc.).”

Key words: nexus, knowledge, affect, social thinking, social representations

 Rezumat

 Nexus-ul redă  un nod afectiv prelogic comun unui număr mare de  indivizi dintr-o comunitate anume. El este un nod  în sensul că ,,asociază şi conectează mai multe atitudini”  şi este afectiv prelogic pentru că poate ,,opera instantaneu o respingere sau o adeziune” („ceea ce nu lasă loc nici raționamentului, nici reflecției”). Ancorarea lui în realitate se realizează prin emiterea unor opinii clare, a unor luări de poziție ferme sau a unor slogane mobilizatoare. În cele din urmă,  respectivelor categorii de indivizi nu le rămâne decât să se manifeste în legătură cu emiterea produsă fie pentru, fie contra. Efectul maxim este atins în situații de criză, „odată cu apariția unor evenimente anormale în viața socială (conflicte, amenințări colective etc.), reale sau imaginare”.

Cuvinte – cheie:  nexus, cunoaştere, afect, gândire socială, reprezentări sociale

Primele informații cu referire la oportunitatea includerii conceptului de nexus în studiul interacțiunilor umane ni le oferă M.-L. Rouquette, cel  care a fondat și a condus mulți ani la rând faimosul Laborator de psihologie a mediului  din cadrul Universității Paris-Descartes (Paris 5). La sfârșitul anilor᾽80 – începutul anilor ’90, el scoate de sub tipar două lucrări de referinţă – La psychologie politique [1] și, respectiv, Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique  [2] -, în care se conține o viziune mai puţin obişnuită asupra „comportamentelor colective  de mobilizare cărora nu li se poate identifica o bază rațională”. Potrivit  cunoscutului psihosociolog francez, înţelegerea şi explicarea acestor comportamente ţin, în foarte mare măsură, de raporturile existente între cunoaștere și afect.

Ce înseamnă, însă, să te conduci de raporturile existente între cunoaștere și afect? Răspunsul cel mai potrivit, crede M.-L. Rouquette, ar fi  să te pliezi pe ceea ce poartă numele de nexus[1]. Într-un asemenea caz, interpretările vor trebui să ţină cont de existenţa unui  nod afectiv prelogic comun unui număr mare de  indivizi dintr-o comunitate anume. Or, nexus-ul  este un nod  în sensul că ,,asociază şi conectează mai multe atitudini”  şi este afectiv prelogic pentru că poate ,,opera instantaneu o respingere sau o adeziune” („ceea ce nu lasă loc nici raționamentului, nici reflecției”).

În fond, arată M.-L. Rouquette și cei care i-au continuat opera – cum ar fi S. Delouvée [3; 4] sau/și M. Curelaru [5] –, nexus-ul apare în varianta  unor termeni care, cel mai adesea, sunt abstracți și care, în acelaşi timp,  sunt indiscutabili pentru o colectivitate situată într-un context existențial presant. Ancorarea lui în realitate se realizează prin emiterea unor opinii clare, a unor luări de poziție ferme sau a unor slogane mobilizatoare. În cele din urmă,  membrilor colectivității avute în vedere nu le rămâne decât să se manifeste în legătură cu emiterea produsă fie pentru, fie contra. Efectul maxim este atins în situații de criză, „odată cu apariția unor evenimente anormale în viața socială (conflicte, amenințări colective etc.), reale sau imaginare”. Acum, este extrem de important să se impună în prim plan exprimări stimulatoare precum patrie, justiție, libertate, egalitate, dreptate sau/și adevăr. Nimic neobișnuit, de fapt: „când inegalitățile sociale sunt apăsătoare și ating un prag al insuportabilului, tema egalității este lansată, devine antrenantă, putând da naștere unei revoluții”. La fel, libertatea  și patria sunt teme care se activează imediat când „naţiunea este în pericol”. Nexus-ul, precum putem observa, nu ține în  niciun fel de  logică sau de gândirea consecventă, de argumentare sau de contraargumentare, întrucât, de fiecare dată,  primează afectul,  adică mișcarea de suflet exagerat de intensă.[2] Legătura mobilizare – etichetă afectivă, spun specialiștii – R. P. Wolter, bunăoară  [6] – , redă un aspect fundamental al nexus-ului: cele două elemente nu pot fi disociate. Nu există fenomen de mobilizare colectivă care să nu facă apel la nexus și dimpotrivă – este dificil să ne imaginăm nexus-ul fără un efect de mobilizare.

  Studiul experimental dedicat nexus-ului nazist, realizat de M.-L. Rouquette la 1994 și încorporat în deja amintita Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique, ilustrează pe deplin afirmația cu privire la funcţia antrenantă a  stării de afect. În studiul vizat, unui număr de 37 de studenți i-au fost prezentate opt afirmații care au figurat în programul electoral al NSDAP (National Sozialistische Deutsche Arbeiterpartei):

• în chestionarul distribuit unui număr de 12 subiecți, afirmațiile au fost asociate cu „un partid politic” (grup de control);
• în chestionarul distribuit altor 12 subiecți, afirmațiile au fost asociate cu „partidul național-socialist”;
• în chestionarul care a ajuns la ultimii 13 subiecți, afirmațiile au fost asociate cu „partidul nazist”.

   Fiecare dintre afirmațiile prezentate subiecților incluşi în eşantion a fost evaluată pe o scală Likert în 5 puncte, mergând de la „perfect de acord” la „dezacord total”.

Tabel. Rezultatele studiului asupra nexus-ului nazist: numărul de afirmații respinse, în funcție de etichetă

	Eticheta „partid politic”	Eticheta „partid național-socialist”	Eticheta „partid nazist”
Afirmații respinse	28 (30%)	28 (30%)	50 (48%)
Afirmații                   acceptate	68 (70%)	68 (70%)	54 (52%)

   Analizând tabelul de mai sus, constatăm că, atunci când afirmaţiile sunt asociate unui „partid politic” (oarecare) sau unui „partid național-socialist”, procentul de respingere este de 30% (28/96). În cazul în care afirmațiile sunt asociate „partidului nazist”, gradul de respingere creşte, atingând cota de  48% (diferența față de celelalte condiții este semnificativă la testul χ², unde p< 0,01). Eticheta „partid nazist” a condus la apariţia unui neîndoielnic nexus. Detestând nazismul, subiecții au respins cu o putere mai mare afirmațiile raportate la partidul care-l reprezintă. Avem de-a face, la acest moment, cu o respingere „afectivă și prelogică”, deoarece ,,subiecții au evaluat negativ afirmaţiile pornind de la atitudinea lor (de respingere) față de nazism, în loc să o facă pe baza conținutului prezentat”.

Însumând diverse date cu referire la nexus și particularitățile manifestării lui pe dimensiunea „interacțiunilor prezente sau trecute, reale sau imaginare dintre conduitele umane”, M.-L. Rouquette scoate în profil – în aceeași Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique[3] –  următoarele  caracteristici definitorii ale fenomenului:

• poartă un caracter colectiv și este împărtășit de majoritatea membrilor unei comunități la un moment dat;
• este mobilizator și anulează pentru moment diferențele inter- și intra-grupale;
• este activat mai ales în perioade de criză și de pericol;
• nu reprezintă o elaborare a realului, ci a imaginarului social;
• este o elaborare ireductibilă la un conținut particular, prezentându-se ca un „cvasi-concept”;
• se exprimă printr-un termen unic care nu poate fi înlocuit cu niciun termen echivalent ( „nebun”, de pildă, nu este același lucru cu „bolnav mintal”);
• forma discursivă privilegiată este emfaza (proclamații, imnuri, sloganuri, declarații de adeziune, condamnări publice etc.), stare observabilă ,, în timpul  discursurilor politice solemne, în care o anumită vehemență de limbaj exprimă lipsa de măsură a afectului”. 

De la început – ne referim, evident, la constatările  care se regăsesc în cele două lucrări inițiatice ale lui M.-L. Rouquette (La psychologie politique şi Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique )– nexus-ul apare  în calitate de un construct psihomental integrat în reprezentarea socială, sau, mai bine zis, ca o formă a gândirii sociale despre care se poate spune că este complementară nucleului central (exprimând valoarea afectivă a acestuia). Ulterior, același unghi de vedere se întâlnește și la mulți alți exploratori ai câmpului social.  Iată doar câteva exemple:

• Guimelli: nexus-ul corespunde anumitor aspecte – foarte bogate din punct de vedere emoțional – ale reprezentărilor sociale [7];
• H. F. Campos: nexus-ul exprimă dimensiunea afectivă a reprezentărilor sociale în raport cu mobilizarea mulțimilor [8];
• Curelaru: în cadrul componentei emoționale a unei reprezentări sociale putem oricând identifica un nexus [9].

În pofida faptului că s-au auzit,  de-a lungul timpului, și voci  prin care nexus-ul este văzut ca o formă specifică a gândirii sociale, susceptibilă să anticipe apariția reprezentărilor sociale, să le preceadă în elaborare,[4] unghiul de vedere pe care-l emite, inițial, M.-L. Rouquette și la care aderă C. Guimelli, P. H. F. Campos, M. Curelaru și multe alte figuri importante din domeniul psihologiei sociale reușește să se mențină  pe o poziție privilegiată, lui revenindu-i, în cele din urmă, statutul de nulli secundus. Pentru a oferi dovada necesară, vom specifica că în ultimii 10-15 ani majoritatea cercetătorilor înclină să utilizeze conceptul de nexus raportându-se la reprezentările sociale, și nu la un alt nivel al gândirii de masă. Printre  aceștia, ca să dăm și niște exemple, se enumeră J.-M. Seca [13] cu C. Guimelli [14], P. H. F. Campos cu M.-L. Rouquette [15; 16], P. Chareaudeau cu R. Montes [17], A. De Rosa cu R. Farr [18], G. Lo Monaco cu P. Rateau  și C. Guimelli [19], N. Roussiau cu E. Renard [20], C. Demontis cu A. Gruev-Ventila, C. Pouet și A. Hellmuth [21]. Chiar dacă, în anumite cazuri – ne referim, în special, la cele legate de cercetările aparţinând lui S. C. Calonge [22; 23; 24; 25] sau la O. Camus [26], V. Carranza [27] sau S. Delouvée [28; 29], W.  Wagner sau N. Kronberger [30] – nexus-ul este prezentat „în mod independent” (nefiind, deci, raportat la reprezentările sociale), acest lucru, oricum, nu este făcut de o manieră tranșantă, adică, după cum preferă să spună R. P. Wolter[5], nu se afirmă explicit că el, nexus-ul, reprezintă  o specie aparte a gândirii sociale.

Acestea fiind spuse, să vedem, în final, cum anume, în contextul unor studii cu caracter empiric, nexus-ul se impune în calitate de „o formă a gândirii sociale complementară nucleului central, exprimând valoarea afectivă a acestuia”. Într-o asemenea ordine de idei, ar fi fost, evident, foarte bine să trecem în revistă toate sau aproape toate investigaţiile  în care se conține complementaritatea avută în vedere. Din lipsă de spațiu, însă, ne vom limita la doar două dintre ele – la Nexus, représentations sociales et masquage des divergences intra et intergroupes realizat de G. Lo Monaco, P. Rateau, C. Guimelli [31] și la Social representations of terrorism realizat de C. Demontis, A. Gruev-Vintila, C. Pouet, A. Hellmuth [32].

În cel dintâi studiu, desfășurat pe parcursul anului 2006 s-a urmărit asocierea nexus-ului „libertate” cu „grupul ideal”, ultimul redând un obiect despre care deja  se știa, la acea vreme, că este „foarte utilizat în abordarea structurală a reprezentărilor sociale”.[6] Datele acumulate au permis să se stabilească  două caracteristici  esențiale ale nexus-ului față de care s-a manifestat interes: faptul că el este în stare „să anuleze diferențele intra- și inter-grupuri”, precum și faptul că evocarea lui „pare a provoca adeziune față de obiect sau respingerea acestuia, într-un mod necondiționat și unanim”. Veritatis simplex oratio est: ori de câte ori nexus-ul  „libertate” este asociat grupului ideal, „indivizii îl recunosc masiv, chiar dacă el nu se manifestă în conformitate cu prescripțiile centrale” (or, în cazul „grupului ideal”, prescripția centrală este că el „nu trebuie să aibă nicio ierarhie”); și dimpotrivă – ori de câte ori „libertatea” este amenințată, indivizii „nu mai recunosc obiectul”. Prezența nexus-ului „libertate”, conchid autorii studiului, este indiscutabilă. Relația lui cu nucleul central al reprezentării și  potențialul mobilizator de care dispune țin de domeniul evidenței.

În cel de-al doilea studiu, desfășurat din noiembrie 2006 până în iulie 2007, s-a verificat dacă implicarea personală[7]  a indivizilor afectează reprezentările acestora cu privire la terorism. Studiul vizat a avut la bază un chestionar aplicat pasagerilor din aeroporturile Marseille – Provence (Franța) și Boston – Logan (Statele Unite ale Americii)[8]. Analizele efectuate au vizat trei tipuri de participanți, diferențiați în funcție de nivelul de implicare personală și de nivelul practicii antiteroriste: pasageri francezi și pasageri americani, după cum și personalul de securitate din aeroportul Marseille – Provence. Rezultatele obținute au demonstrat că structura reprezentărilor sociale cu privire la terorism se modelează în funcţie de implicarea personală a indivizilor care se raportează la riscul apariției unui asemenea fenomen, precum şi în funcţie de practicile legate de administrarea unui asemenea tip de risc. Astfel, tema dominantă în discursul personalului a fost  cea a siguranței și a securității, iar discursul pasagerilor s-a centrat pe responsabilitatea guvernanților și pe o serie de elemente care au profilat etiologia terorismului (ultimul fiind pus, de cele mai multe ori, pe seama politicului). În vreme ce reprezentarea socială exprimată de personal a avut o orientare mai practică, cea care s-a profilat în mediul pasagerilor a fost mai normativă, mai evaluativă, mai atributivă,  ea nefiind prescriptivă în privința stilurilor de conduită. În plus, rezultatele studiului întreprins în aria aeroporturilor Marseille-Provence și Boston-Logan au permis să se stabilească că reprezentările sociale activate de către subiecţii implicați în experiment au conținut și o serie  de nexus-uri [teamă – la pasagerii francezi; teamă, morți, musulmani – la pasagerii americani; bombă – la personalul de securitate] care au fost în măsură să-i mobilizeze pe aceștia, desemnând, destul de clar, mijloacele potențiale ale actului de terorism, autorii și consecințele nefaste ale acestuia. Itemii centrali cu o puternică încărcătură afectivă [teamă, morți, musulmani, bombă] au generat, la rândul său, semnificații analoage pentru mai mulți itemi periferici [11 septembrie, Al-Qaida, nesiguranță, Ben-Laden, Islam, pericol, violență, haos, crimă, extremiști, explozie], prin care, în cele din urmă, nu au decât să se instituie, după cum este bine știut, scripturile de acțiune legate de obiectul reprezentării.

Ambele studii experimentale – cel realizat în condiţiile asocierii cu grupul ideal și cel realizat în perimetrul aeroporturilor Marseille-Provence & Boston-Logan – constituie, după cum vedem, o dovadă elocventă a faptului că noțiunii de  nexus îi revine realmente o funcție cu totul specială – de a explica comportamentele care vizează mobilizarea de masă. Toți acei care, de la 1988 încoace, elaborând lucrări teoretice sau efectuând cercetări cu caracter empiric, nu au încetat să creadă că nexus-ul redă o formă a gândirii sociale care exprimă dimensiunea afectivă a reprezentării sociale sau – mai exact – o construcţie psihomentală care este complementară nucleului central al reprezentării sociale, exprimând valoarea emoțional-prelogică a acestuia în raport cu mobilizarea membrilor unei colectivități, au ales, precum putem conchide, versantul interpretativ adecvat, prezentând lucrurile în lumina ce li se potrivește  în cea mai bună măsură.

Referințe bibliografice: 

1. Rouquette M.-L. La psychologie politique. – Paris: U.F., 1988.
2. Rouquette M.-L. Sur la connaissance des masses. Essai de psychologie politique. – Grenoble: U.G., 1994.
3. Delouvée S. D’une guerre à l’autre: deux illustrations historiques des nexus // Psihologia socială: Buletinul Laboratorului „Psihologia câmpului social” [Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași]. – 2004. – Nr. 14 (număr tematic: Reprezentările sociale). – P. 93-103.
4. Delouvée S. Conduites collectives et cognitions polarisées. Etude expérimentale de la composante affective des représentations sociales: teză de doctorat. – Paris: Université René Descartes – Paris 5, 2005. – P. 115-117.
5. Curelaru M. Reprezentări sociale / Prefață de Neculau. – Ediția a II-a, revăzută. – Iași: Editura Polirom, 2006. – P. 78.
6. Wolter R. P. Obiecte cu valență afectivă puternică: noțiunea de nexus // -L. Rouquette (coord.). Gândirea socială: perspective fundamentale și cercetări aplicate / Traducere din franceză de L. Botoșineanu și F. Botoșineanu. – Iași: Editura Polirom, 2010. – P. 94.
7. Guimelli C. La pensée sociale. – Paris: U.F., 1999. – P. 100.
8. Campos P. H. F., Rouquette M.-L. La dimension affective des représentations sociales: deux recherches exploratoires // Bulletin de psychologie. – 2000. – No. 53 (4). – P. 435.
9. Curelaru M. Reprezentări sociale / Prefață de Neculau. – Ediția a II-a, revăzută. – Iași: Editura Polirom, 2006. – P. 80.
10. Rouquette M.-L. Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique. – Grenoble: U.G., 1994. – P. 59-60.
11. Delouvée S. D’une guerre à l’autre: deux illustrations historiques des nexus // Psihologia socială: Buletinul Laboratorului „Psihologia câmpului social” [Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași]. – 2004. – Nr. 14 (număr tematic: Reprezentările sociale). – P. 93-103.
12. Rouquette M.-L., Wolter R. P. A influência de certos termos socialmente salientes (nexus) e da imagem sobre a percepção  de um objeto social // Revista Edicação Pública. – – No. 15 (29). –  P. 79-89.
13. Seca J.-M. La „carte mentale” des musiques underground: Approche exploratoire // Lavalée, S. Vincent, C. Ouellet (eds.). Les représentations sociales – Constructions nouvelles. – Montréal: Universite de Québec, 2003. – P. 109-122.
14. Guimelli C. La pensée sociale. – Paris: U.F., 1999. – P. 101-102.
15. Campos P. H. F., Rouquette M.-L. La dimension affective des représentations sociales: deux recherches exploratoires // Bulletin de psychologie. – 2000. – No. 53 (4). – P. 435-441.
16. Campos P. H. F., Rouquette M.-L. Abordagem estructural e componente afetivo das representações sociais // Psicologia: Reflexăo e Crítica. – 2003. – No. 16 (3). – P. 435-445.
17. Chareaudeau P., Montes R. La voix cachée du tiers des non-dits du discours. – Paris: L’Harmattan, 2004.
18. De Rosa A., Farr R. Icon and symbol: two sides of the coin in the investigation of social representations // Buschini, N. Kalampalikis (eds.). Penser la vie, le social, la nature. Mélanges en hommage à Serge Moscovici. – Paris: Les éditions de la MSH, 2001. – P. 237-257.
19. Guimelli C.,  Lo Monaco G., Rateau P. Nexus, représentations sociales et masquage des divergences intra- et intergroupes // Bulletin de Psychologie. – 2007. – No. 60 (6). – P. 581-592.
20. Roussiau N., Renard E. Des représentations sociales à la mémoire sociale // – 2004. – No. 80 (2). – P. 31-41.
21. Demontis C., Gruev-Vintila , Pouet C., Hellmuth A. Social Representations of Terrorism. A study conducted at the  Airport of Marseille – Provence: Proceedings of the 8th International Conference of Applied Social Psychology. – Besançon, 29-31 august 2007 [în varianta românească, esența studiului este prezentată în: Ernst-Vintila A. Implicarea și expresiile gândirii sociale asupra  terorismului: reprezentări sociale și nexus // M.-L. Rouquette  (coord.). Gândirea socială: perspective fundamentale și  cercetări aplicate / Traducere din franceză de L. Botoșineanu și F. Botoșineanu. – Iași: Editura Polirom, 2010. – P. 231-254].
22. Calonge S. C. Los procesos sociocognitivos en el discurso mediático sobre la escuela primaria en Venezuela // Ventana abierta. – 2001. – No. 10. – P. 11-19.
23. Calonge S.C. El discurso politico de la escuela básica en la prensa venezolana //Extramuros. – 2001. – No. 1 (15). – P. 129-157.
24. Calonge S. C. Le discours politique de l’école  primaire dans la presse vénézuélienne // Lavalée, S. Vincent, C. Ouellet (org.). Les représentations sociales – Constructions nouvelles. – Montréal: Université de Québec, 2003. – P. 360-372.
25. Calonge S. C. Los procesos sociocognitivos en el discurso mediático sobre la escuela primaria en Venezuela // Extramuros. – 2005. – No. 8 (22). – P. 101-116.
26. Camus O. Science psycho-sociale et engagement idéologique // Cahiers de Psychologie Politique. – 2002. – No. 2.
27. Carranza V. La reconstrucción del pasado y/o de la memoria en dos novelas de Julio Escoto // InterCambio. – 2003. – No. 2.
28. Delouvée S. D’une guerre à l’autre: deux illustrations historiques des nexus // Psihologia socială: Buletinul Laboratorului „Psihologia câmpului social” [Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași]. – 2004. – Nr. 14 (număr tematic: Reprezentările sociale). – P. 93-103.
29. Delouvée S. Conduites collectives et cognitions polarisées. Etude expérimentale de la composante affective des représentations sociales: teză de doctorat. – Paris: Université René Descartes – Paris 5,
30. Kronberger N., Wagner W. Discours et appropriation symbolique de la biotechnologie // Garnier, M.-L. Rouquette (eds.). Les formes de la pensée sociale. – Paris: P.U.F., 2002. – P. 119-147.
31. Guimelli C., Lo Monaco G., Rateau P. Nexus, représentations sociales et masquage des divergences intra- et intergroupes // Bulletin de Psychologie. – 2007. – No. 60 (6). – P. 581-592.
32. Demontis C., Gruev-Vintila , Pouet C., Hellmuth A. Social Representations of Terrorism. A study conducted at the  Airport of Marseille – Provence: Proceedings of the 8th International Conference of Applied Social Psychology. – Besançon, 29-31 august 2007 [în varianta românească, esența studiului este prezentată în: Ernst-Vintila A. Implicarea și expresiile gândirii sociale asupra  terorismului: reprezentări sociale și nexus // M.-L. Rouquette  (coord.). Gândirea socială: perspective fundamentale și  cercetări aplicate / Traducere din franceză de L. Botoșineanu și F. Botoșineanu. – Iași: Editura Polirom, 2010. – P. 231-254].   

[1] Având provenienţă latinească, cuvântul nexus înseamnă  relaţie, legătură, înlănţuire între lucruri, fapte sau/şi fenomene. Pentru confirmare, vezi, spre exemplu, Chihaia L., Cifor L., Ciobanu A., Ciubotaru M.., Cobeţ D. et al. Dicţionar enciclopedic ilustrat. – Chişinău: Editura Cartier, 1999. – P. 639 sau/şi Scriban A. Dicţionarul limbii româneşti: etimologii, înţelesuri, exemple, citaţii, arhaisme, neologisme, provincialisme / Ediţie anastatică îngrijită şi prefaţată de I. Oprişan. – Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 2013. – P. 871.

[2] După M.-L. Rouquette, atunci când, în cazul nexus-ului, vorbim despre afect, este important să reţinem că „nu ne referim la o emoţie individuală, eventual măsurabilă prin manifestări fizice precum palpitaţii, transpiraţii sau tremurături, ci la cu totul altceva: la respingerea sau atracţia resimţită faţă de obiectul nexus-ului”. Pentru confirmare şi alte detalii, vezi Rouquette M.-L. (sous la direction). La pensée sociale. Perspectives fondamentales et recherches appliquées. – Toulouse: ERES, 2009. – P. 87 sau/şi Rouquette M.-L. (coord.). Gândirea socială. Perspective fundamentale şi  cercetări aplicate / Traducere din franceză de L. Botoşineanu şi F. Botoşineanu. – Iaşi: Editura Polirom, 2010. – P. 92.

[3] Vezi, în acest sens, Rouquette M.-L. Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique. – Grenoble: P.U.G., 1994. – P. 69-70.

[4] Primul care nu exclude ipoteza că nexus-ul ar putea trimite la o formă specifică a gândirii sociale, și nu la profilul afectiv al reprezentării sociale, este chiar M.-L. Rouquette. În Sur la connaissance  des masses. Essai de psychologie politique [10], el oferă o viziune clară asupra deosebirilor existente. Într-o versiune tabelară, acestea din urmă arată după cum urmează:

Nexus-uri	Reprezentări sociale
Nu oferă o interpretare a realității, nu au ca scop stăpânirea mediului social sau natural	Sunt „teorii” explicative ale realității, au ca scop familiarizarea cu necunoscutul
Sunt „cristalizări” ideologice care nu necesită argumentare, justificare	Sunt supuse permanent dezbaterii publice, suportă ajustări, reevaluări, contradicții
Au o puternică încărcătură emoțională, sunt iraționale și se impun cu forță individului (caracter mobilizator)	Individul participă cognitiv și afectiv la elaborarea lor, cu un grad variat de implicare sau detașare
Sunt caracterizate prin concentrare, focalizare, repetiție, actualizare	Sunt elaborări în continuă dezvoltare, bazate pe o „dialectică interactivă”
Nu sunt supuse probei realității, verificării; sunt considerate indiscutabile	Sunt permanent raportate la practică
Sunt anterioare dialogului	Sunt specifice dialogului, dezbaterii
Sunt entități cognitive mai restrânse, mai clar delimitate, cu grad ridicat de omogenitate	Sunt entități cognitive complexe, conexate puternic cu practicile, ideologia și elementele contextuale

 Susținând un asemenea tip de abordare, S. Delouvée ilustrează, cu câțiva ani mai târziu [11], modul de afirmare a nexus-ului în baza a două mari evenimente istorice: înfrângerea de la  „Sedan” și mobilizarea pentru „Patrie” din 1914.

 La 1 septembrie 1870, „se strânge lațul în jurul armatei franceze, prinse în capcană și încercuite la Sedan de trupele confederației germane, comandate de Von Moltke, și nu le mai rămâne decât să se predea”. Înfrângerea este totală, „80.000 de oameni sunt făcuți prizonieri, printre ei și Napoléon al III-lea în persoană”. A fost un moment care  a „cristalizat rușinea resimțită de francezi în epocă”. Acest episod din istoria Franței a antrenat „o explozie a rușinii publice”, numele „Sedan” funcționând ca un nexus [= „încărcătură emoțională intensă, respingere puternică”]. Al doilea exemplu este de același tip: în timpul Primului Război  Mondial, termenul „patrie” avea un rol mobilizator – „toți se regăsesc în el, indiferent de orientare  politică sau de clasă socială, termenul făcându-și apariție în aproape toate vinietele din perioada 1914-1918”.

 În ambele cazuri, adeptul fidel al lui M.-L. Rouquette nu face  nicio referire la dimensiunea afectivă a reprezentărilor sociale și la locul care i-ar putea reveni în limitele acesteia construcției cu numele de nexus.

 La 2006, R. P. Wolter și M.-L. Rouquette [12] au demonstrat că distrugerile generate de un „tsunami” (după evenimentul din 2004) sunt mai valorizate și dau naștere mai multor comportamente de suport decât distrugerile provocate de o altă catastrofă naturală. Atunci când, spre exemplu, în text apărea eticheta „tsunami”, 81% dintre subiecți se declarau gata să le ajute financiar pe victimele dezastrului, cifra scăzând la 59% în cazul etichetei „catastrofă naturală”. Studiul a reliefat caracterul mobilizator și implicant al celor două etichete afective (= nexus), fără a specifica că ele se raportează la componenta emoțională a unei reprezentări sociale.

[5] Pentru confirmare, vezi Wolter R. P. Obiecte cu valență afectivă puternică: noțiunea de nexus // M.-L. Rouquette (coord.). Gândirea socială: perspective fundamentale și  cercetări aplicate / Traducere din franceză de L. Botoșineanu și F. Botoșineanu. – Iași: Editura Polirom, 2010. – P. 95.

[6] Un aport substanțial la cristalizarea unui asemenea platforme interpretative l-au adus lucrările semnate, în anii ’80-’90, de C. Flament, P. Moliner și P. Rateau. Spunând acest lucru, ne referim, cu deosebire, la Flament C. Du biais d’équilibre à la représentation du groupe // J.-P. Codol, J.-P.Leyens (eds.). Cognitive analysis of social behaviour. – London: Martinus Nijhoff, 1982. – P. 151-169; Moliner P. Validation expérimentale de l’hypothèse du noyau central des représentations sociales // Bulletin de Psychologie. – 1989. – No. 41. – P. 759-762 și Rateau P. Le noyau central des représentations sociales comme système hiérarchisé. Une étude sur la représentation du groupe //Les cahiers internationaux de psychologie sociale. – 1995. – No. 26(2). – P. 29-52.

[7] Teoria reprezentărilor sociale, vom reaminti, vede în implicarea personală o variabilă explicativă majoră. Or, implicarea personală este cea care poate „traduce raportul unui individ cu un obiect social”. Acest gen de traducere  se produce, de fiecare dată, cu luarea în considerare a trei componente/dimensiuni independente: valorizarea obiectului [reperabil pe o scală de principiu mergând de la „un fapt lipsit de importanță” și până la „o chestiune de viață și de moarte”], identificarea individului [reperabilă pe o scală mergând de la „aceasta nu mă privește decât pe mine” („mă simt direct vizat” ) până la „aceasta vizează grupul” („mă simt vizat, dar nu mai mult decât alții”) și capacitatea  de acțiune percepută [măsurabilă pe o scală mergând de la „nu depinde decât de mine” la „nu pot face nimic”].O implicare maximă cu privire la un risc, spre exemplu, se înregistrează în cazul în care individul se simte vizat, când chestiunea este importantă și când el, individul, poate acționa. Pentru confirmare și alte detalii, vezi Guimelli C. Pratiques nouvelles et transformations sans rupture d’une représentation sociale: la représentation de la chasse et de la nature // J.-L. Beauvois, R.-V. Joule, J.-M. Monteil (eds.). Perspectives cognitives  et conduites sociales. – Vol. 2: Représentations et processus sociocognitifs. – Cousset: Del Val, 1989. – P. 117-141; Rouquette M.-L. Une classe de modèles pour l’analyse des relations entre  cognèmes // C. Guimelli (ed.). Structures et transformations des représentations sociales. – Neuchâtel: Delachaux et Niestlé,  1994. – P. 153-170; Guimelli C.  Differentiation between the central core elements of social representations: normative vs functional elements // Swiss Journal of Psychology. – 1998. – No. 57(4). – P. 209-224; Flament C., Rouquette M.-L.Anatomie des idées ordinaires. – Paris: Armand Colin, 2003 sau/și Ernst-Vintila A. Implicarea personală // M.-L. Rouquette (coord.). Gândirea socială: perspective fundamentale și cercetări aplicate / Traducere din franceză de L. Botoșineanu și F. Botoșineanu. – Iași: Editura Polirom, 2010. – P. 224-226.

[8] Aeroporturile Marseille-Provence și Boston-Logan au fost selectate în virtutea legăturii lor cu anumite acte de terorism. Marseille-Provence, precum se știe, a fost aeroportul pe care a aterizat avionul Air France 8969 (ruta Alger – Paris), fiind deturnat de un comando al Grupului Islamist Armat în decembrie 2004. În ceea ce ține de aeroportul Boston-Logan, acesta este cel de pe care și-au luat zborurile American Airlines 11 și United Airlines 175, două nave care au fost deturnate și folosite pentru a distruge turnurile gemene ale World Trade Center din New York, de către membrii rețelei Al-Qaida, în 11 septembrie 2001.